Pe nimeni, niciodată.
Nu am respectat pe nimeni, niciodată, mai mult decât pe femeia tristă, istovită, dezamagită şi lovită din mine, dar care s-a ridicat mereu cu un zâmbet.
Nu am ascultat pe nimeni, niciodată, mai atent decât pe ale mele disperate strigăte interioare.
Nu am încurajat pe nimeni, niciodată, mai convingător decât pe copila copleşită care mă urmăreşte non-stop.
Nu m-am confensat nimănui, niciodată, mai sincer decât păsării Pheonix din mine, care renaşte de fiecare dată mai ambiţioasă.
Nu m-am justificat nimănui, niciodată, aşa cum mă justific în faţa jusţiarului eu, care ştie să mustre şi să fie implacabil de multe ori, dar care e singurul în măsură să o facă.
Nu am iubit pe nimeni, niciodată, mai mult decât mă iubesc pe mine, pentru că cred, în primul rând, în forţa din mine şi după în puterea bărbatului lângă care adorm... şi nici nu o voi face.
Nu am ascultat pe nimeni, niciodată, mai atent decât pe ale mele disperate strigăte interioare.
Nu am încurajat pe nimeni, niciodată, mai convingător decât pe copila copleşită care mă urmăreşte non-stop.
Nu m-am confensat nimănui, niciodată, mai sincer decât păsării Pheonix din mine, care renaşte de fiecare dată mai ambiţioasă.
Nu m-am justificat nimănui, niciodată, aşa cum mă justific în faţa jusţiarului eu, care ştie să mustre şi să fie implacabil de multe ori, dar care e singurul în măsură să o facă.
Nu am iubit pe nimeni, niciodată, mai mult decât mă iubesc pe mine, pentru că cred, în primul rând, în forţa din mine şi după în puterea bărbatului lângă care adorm... şi nici nu o voi face.
L.B.
Comentarii
Trimiteți un comentariu