Long time ago.

I’ve lost the love of my life…long time ago

     Prea mult scrum pe taste, prea multe sentimente netraite pe deplin, prea multe intrebari complexe.

Orice femeie suferinda va incerca sa il caute in altii, dar nu-l va gasi, pentru ca nu traim decat o data acele clipe dupa care vom tanji multi ani de acum incolo, pentru ca nu suntem atat de norocosi precum ne credem si pentru ca iubirea nu o gasesti in fiecare. Judecam barbatii care nu au reusit sa ne dea peste cap, dar nu ne dam seama ca asta fac si ei, nu constientizam ca si el e in cautare de cineva care il va vindeca de neimplinirea visurilor soptite intr-un miez de noapte cu o alta ea.

      Stiu, cu totii vrem sa mergem mai departe, cu totii ne imaginam ca intr-o zi vom avea pe cineva care ne va intampina cu zambetul pe buze dupa o zi plina, dar cu totii ne impotrivim sa ne eliberam de regrete si superficialitati. Ar fi mai simplu daca am imbratisa dezamagirea si ne-am bucura de ideea ca intr-o zi am gasit adevarata iubire, am trait-o, simtit-o si pierdut-o. In fond, marea iubirea nu e echivalentul fericirii supreme, ci a suferintelor, a crizelor de gelozie si a sperantelor desarte impartite de doi oameni prea imaturi pentru a intelege ca nici un bun nu iti bucura sufletul, daca nu esti dinainte pregatit de pierderea lui.

***

Iti mai amintesti cand ma luai pe genunchiul tau si incercai, zadarnic, dar cu speranta, sa ma inveti sa cant 2 note la pian? Eu imi amintesc si, la naiba, e dureros.

L.B.