E război între orgolii

  Ştii ce simt? Simt mirosul războiul dintre orgolii. Orgoliu meu, orgoliu lui… al tău. Avem în noi atâta vanitate, o vanitatea augustă, în faţa căreia ar trebui să facem plecăciuni, pentru că a ajuns să fie regina lumii.
  Am ajuns să fim orgolioşi în relaţia cu cea mai bună prietenă, în relaţia cu părinţi. Ne arătăm orgoliu până şi în faţa omului ce trece pe lângă noi. Dar cel mai trist, am lăsat orgoliu să se perinde prin iubire. Astăzi nu mai iubim doar cu inima, iubim cu egoul. Astăzi nu mai laşi iubirea să-ţi curgă prin vene, din orgoliu, din nedorinţa de a nu o face doar tu dintre voi doi, din frica de a nu suferi. Dar oare iubirea nu e în sinea sa suferinţă? Nu e iubirea un dulce chin, un dor nesfârşit, o aşteptare grea? Sute de gânduri distrugătoare e iubire, zeci de nopţi nedormite, multe dezamăgiri şi multe lacrimi. Ştim asta, cu toţii, dar totuşi ne ferim să credem în celălalt, ne ferim să ne destăinuim unul celuilalt, pentru a ne înţelege reciproc. Nu mai vrem să ne auzim şi să ne ascultăm inimile...

   Si asa ajungem să purtăm un război de orgolii, de sentimente urâte, ajungem să dresăm orgoliu pentru a avea o şansă în război, aşa ne transformăm în cuburi de gheaţă care azi spunem că iubim, iar mâine lovim cu pietre iubirea.

L.B.