Tu, Inspiră-mă!

   Cine ne-a creat a fost destul de dur cu noi, ăştia pământenii. Nu ştiu cum am fost categorizaţi şi aruncaţi în societate, cum ne-am separat în vulnerabili, mediocri şi bogaţi, cum într-un popor poate să existe atâta mizerie, ură, nerespect şi dispreţ. Cum se poate să trăim într-o societate în care un baieţel de 8 ani ne ,,vinde,, în stradă cărţi, pentru a-i putea duce bunicei o bucată de pâine, în timp ce un businessman se răsfaţă pe una din luxoasele plaje ale Dubaiului!? De ce acel micuţ nu are ce mânca, nu are ce să îmbrace, iar celor care au prea mult nu le pasă!?    Cine ne-a creat a fost foarte dur cu noi, ăştia pământenii. Pe cei bogaţi i-a pedepsit să-şi trăiască zilele doar pentru ei, iî timp ce sunt mereu în goana după bani, nedorind să conştientizeze viaţa sărăcăcioasă a acelui micuţ, pe cei săraci i-a silit să conştientizeze viaţa de lux a celor bogaţi şi i-a pedepsit să rămână la gradul de cunoaştere, fără să poată gusta din ea, iar pe cei mediocri i-a lăsat să zacă î

   E noaptea în care inima te strigă... te strigă atât de tare, încât ecoul sparge întunericul dintre cei patru pereţi. E noaptea în care ultimele ore au trecut purtându-mă ca pe o năluca dintr-un colţ în altul, cu ochii injectaţi de amintiri. E noaptea în care remuşcările nu-mi lasă corpul istovit să se odihnească, iar regretele inimii au învins raţiunea. E noaptea în care am o nevoie acută de pieptul căruia aparţin, de mana care nu doar ma atingea, dar  mă şi vindeca, de respiraţia care mă ţinea în viaţă, de sărutul care mă hrănea. E noaptea în care dorul e crâncen, e implacabil, e condamnant la nebunie. E noaptea în care cămaşa uitată în dulap aduce frig polar în tot ceea ce însemn eu. E noaptea în care toată lumea a rămas fără suflare pentru a mă părăsi, pentru a mă lasă să-l admir pe acel pierdut tu. E noaptea în care negrul de dincolo de geam pare alb pe lânga cel din conştiinţă.    E noaptea în care îngenunchez în faţa amintirii tale şi te implor... te implor, figură fantomatic

  Ştii ce simt? Simt mirosul războiul dintre orgolii. Orgoliu meu, orgoliu lui… al tău. Avem în noi atâta vanitate, o vanitatea augustă, în faţa căreia ar trebui să facem plecăciuni, pentru că a ajuns să fie regina lumii.   Am ajuns să fim orgolioşi în relaţia cu cea mai bună prietenă, în relaţia cu părinţi. Ne arătăm orgoliu până şi în faţa omului ce trece pe lângă noi. Dar cel mai trist, am lăsat orgoliu să se perinde prin iubire. Astăzi nu mai iubim doar cu inima, iubim cu egoul. Astăzi nu mai laşi iubirea să-ţi curgă prin vene, din orgoliu, din nedorinţa de a nu o face doar tu dintre voi doi, din frica de a nu suferi. Dar oare iubirea nu e în sinea sa suferinţă? Nu e iubirea un dulce chin, un dor nesfârşit, o aşteptare grea? Sute de gânduri distrugătoare e iubire, zeci de nopţi nedormite, multe dezamăgiri şi multe lacrimi. Ştim asta, cu toţii, dar totuşi ne ferim să credem în celălalt, ne ferim să ne destăinuim unul celuilalt, pentru a ne înţelege reciproc. Nu mai vrem să ne auzi

  Uneori vrem, cu disperare, să fim fericiţi astăzi, uitând de ziua de mâine, uneori vrem să vedem fericirea în lucruri simple, dar suntem prea trişti pentru a o face.   Uneori vrem atât de mult să iubim, încât ne minţim că o facem, uneori vrem atât de mult să primim iubire, încât ajungem să o cerşim, umilitor, cuiva.    Uneori vrem să fim naturali, dar străduindu-ne prea mult ajungem să fim ridicoli, uneori vrem să fim amabili, dar ajungem să fim ipocriţi.   Uneori vrem să fim prea sinceri, dar ne trezim minţind frumos, uneori vrem să fim fideli, dar ajungem să ne înşelăm pe noi înşine .   Uneori vrem prea mult, dar facem prea puţin, uneori cerem prea mult, dar merităm atât de puţin.   Uneori ne dorim să plângem, dar zâmbim fals, uneori ne dorim să zâmbim lumii, dar plângem sincer. Uneori vrem să ne înfruntăm problemele, dar ajungem să le ignorăm. Uneori suntem laşi, dar ne credem puternici.   Uneori vrem să iertăm, dar suntem prea orgolioşi pentru a o face, uneori vrem s

    Astăzi când ai răbdare, mulţumeşte-mi pentru toate nopţile albe pline de certuri, pentru maturitatea pe care o ai acum, mulţumeşte nopţilor nedormite, pe care ţi le-am dăruit, gândindu-te la vorbele aruncate unul celuilalt, la nervi. Pentru calmul prin care aduci liniştea între tine şi ea, mulţumeşte-mi pentru sutele de ţipete. Pentru nerăbdarea cu care te grăbeşti spre ea, mulţumeşte-mi pentru orele în care nu ne vorbeam. Pentru aprecierea fiecărui minut alături de ea, mulţumeşte-mi pentru nevoia imensă ce o aveam de tine, pentru orele voastre de răsfăţ, mulţumeşte-i copilei din mine, pentru îndemânarea de a o asculta, mulţumeşte-mi pentru acele 24/24 de ore alături de mine. Pentru atingerile fireşti care o liniştesc, mulţumeşte-mi pentru lacrimile văzute în ochii mei. Pentru floarea pe care i-o cumperi într-un miez de noapte, mulţumeşte-mi pentru zecile de reproşuri. Pentru ochii îndrăgostiţi care te privesc acum, mulţumeşte-mi pentru că te-am făcut să iubeşti. ....    Pentr